Singuratatea+Golul...din suflet =Tristete...
Sufletul meu simte singuratatea,iar singuratatea simte golul...creeat de ea,gol atat de straniu pentru mine ca nu stiu cum sa-l umplu.Il umplu cu lucruri care nu fac bine sufletului meu,ca asa deteriorat este sufletul...de isi doreste numai singuratate.
Singuratatea mea prin natura sa, nu vrea sa stea in sufletul meu,vrea doar sa fie in vid(gol) pentru ca este o cauza si un efect.
Golul meu iubeste sufletul meu pentru ca in el si-a construit o locuinta si nu este pregatit sa-l paraseasca sau cel putin nu acum.Sufletul meu hartuit nu trebuie sa mai faca nimic,doar sa ramana cu golul si cu iubita lui"Singuratatea".
Golul,...ce ma fac cu el¿il simt..ar trebui sa ma inspir din natura,sa creez ceva,sa simt acel ceva,sa-l exprim cu toata bucuria si sa-l import in acel gol...sa-i umplu marginile pentru a-mi proteja sufletul,ceva care sa fie ca un balsam natural al lui.
Ce trist este sa povestesc despre interiorul meu si ce greu este sa exprim sentimentele de "gol"(de vacuum)pe care le simt.
Da,am fost trista in aceste zile si stranie,dificila,morocanoasa si chiar sarcastica aproape de nesuportat.Nu stiu ce se intampla ,dar temperamentul meu introvertit trebuie sa fie de pura "neputina",de pura "furie" cu mine deoarece am inceput sa traiesc intr-o lume a mea si in realitate nu sunt in masura sa ma accept ,privind in oglinda ma simt ca o victima a propriilor ganduri.Si inca tristetea mai persista si azi putin ,probabil e rezultatul celor doua stari (singuratatea si golul)dar observ ca ma face mai accesibila societatii,numai asa cei de langa mine pot privi mai bine (mai clar)asupra interiorului meu.
Spunea cineva ca tristetea te face mai limpede... iar bucuria ,veselia,extazul in general ne face sa deraiem social.Multa lume spune sa gandesc pozitiv in acele momente de tristete,pai daca esti invaluit de ea cum sa poti gandi pozitiv?tristetea mea este rezultatul final al faptului ca ma vad toata(cu bune si rele).E o caracteristica imposibila de vazut de cel de langa mine.
Toti se cred mai puternici ,mai optimisti,ma siguri pe ei dar cand sunt invadati de acel gol interior si invaluiti de tristete iar singuratatea e la ea acasa ,sa-i vad atunci daca mai pot gandi ei pozitiv in acele momente.Parca imi este mai usor sa va arat voua tristetea mea decat sa mi-o "cern "de una singura .Spunea un om din propria expèrienta si nu numai a lui,ca tristetea are un antidot si ca atunci cand suntem atinsi de asa ceva,nu putem fi ajutati de oricine,decat de noi insine sau de cei foarte dragi noua.Acest antidot,este compus din trei substante:credinta,incredere si iubire=FERICIRE,...of...si mie imi lipseste doar unul din cele trei...va urma...
Sufletul meu simte singuratatea,iar singuratatea simte golul...creeat de ea,gol atat de straniu pentru mine ca nu stiu cum sa-l umplu.Il umplu cu lucruri care nu fac bine sufletului meu,ca asa deteriorat este sufletul...de isi doreste numai singuratate.
Singuratatea mea prin natura sa, nu vrea sa stea in sufletul meu,vrea doar sa fie in vid(gol) pentru ca este o cauza si un efect.
Golul meu iubeste sufletul meu pentru ca in el si-a construit o locuinta si nu este pregatit sa-l paraseasca sau cel putin nu acum.Sufletul meu hartuit nu trebuie sa mai faca nimic,doar sa ramana cu golul si cu iubita lui"Singuratatea".
Golul,...ce ma fac cu el¿il simt..ar trebui sa ma inspir din natura,sa creez ceva,sa simt acel ceva,sa-l exprim cu toata bucuria si sa-l import in acel gol...sa-i umplu marginile pentru a-mi proteja sufletul,ceva care sa fie ca un balsam natural al lui.
Ce trist este sa povestesc despre interiorul meu si ce greu este sa exprim sentimentele de "gol"(de vacuum)pe care le simt.
Da,am fost trista in aceste zile si stranie,dificila,morocanoasa si chiar sarcastica aproape de nesuportat.Nu stiu ce se intampla ,dar temperamentul meu introvertit trebuie sa fie de pura "neputina",de pura "furie" cu mine deoarece am inceput sa traiesc intr-o lume a mea si in realitate nu sunt in masura sa ma accept ,privind in oglinda ma simt ca o victima a propriilor ganduri.Si inca tristetea mai persista si azi putin ,probabil e rezultatul celor doua stari (singuratatea si golul)dar observ ca ma face mai accesibila societatii,numai asa cei de langa mine pot privi mai bine (mai clar)asupra interiorului meu.
Spunea cineva ca tristetea te face mai limpede... iar bucuria ,veselia,extazul in general ne face sa deraiem social.Multa lume spune sa gandesc pozitiv in acele momente de tristete,pai daca esti invaluit de ea cum sa poti gandi pozitiv?tristetea mea este rezultatul final al faptului ca ma vad toata(cu bune si rele).E o caracteristica imposibila de vazut de cel de langa mine.
Toti se cred mai puternici ,mai optimisti,ma siguri pe ei dar cand sunt invadati de acel gol interior si invaluiti de tristete iar singuratatea e la ea acasa ,sa-i vad atunci daca mai pot gandi ei pozitiv in acele momente.Parca imi este mai usor sa va arat voua tristetea mea decat sa mi-o "cern "de una singura .Spunea un om din propria expèrienta si nu numai a lui,ca tristetea are un antidot si ca atunci cand suntem atinsi de asa ceva,nu putem fi ajutati de oricine,decat de noi insine sau de cei foarte dragi noua.Acest antidot,este compus din trei substante:credinta,incredere si iubire=FERICIRE,...of...si mie imi lipseste doar unul din cele trei...va urma...
Cred ca fiecare om are o lume a sa, interioara, care-i permite sa se refugieze,sa iasa din lumea reala,singuratatea are partile ei bune, dar in limita normalului.Sa nu fugi niciodata de real,infrunta-i pe toti, cu orice mijloace,doar asa le vei demonstra ca esti putenica.
RăspundețiȘtergere